Cu ce se ocupă tatăl lui Dani Oțil. Acesta refuză banii prezentatorului de la Antena 1: „Stă într-un apartament mic, urât, la parter”
Dani Oțil a vorbit deschis despre familia lui. Invitat la podcastul lui Radu Țibulcă, prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1 și-a deschis sufletul și a povestit cum este relația cu tatăl lui.
Dani Oțil a povestit cum se înțelege cu părinții lui, dar și ce relație are cu tatăl. Prezentatorul TV a explicat că deși își dorește foarte mult să își ajute familia financiar a fost mereu refuzat. A crescut într-un cămin modest, dar iubitor. Vedeta Antena 1 spune că tatăl lui a lucrat mereu pe un program de dimineață și nu s-a plâns niciodată de frig sau neajunsuri.
„Tata toată tinerețea mea a lucrat în același loc. El nu trebuia sa fie devreme acolo, dar pleca devreme.
Nu avea o Ramona, de exemplu. Era el și șoarecii, avea soba pe gaz, era un frig dacă nu pornea… Și cu toate astea, nu l-am văzut niciodată supărat. Eu mă uitam pe camere zilele trecute și eu vin așa…Cum se motiva tata, nu știu”, a declarat Dani Oțil la Neatza cu Răzvan și Dani.
Cu ce se ocupă tatăl lui Dani Oțil și de ce îi refuză banii fiului
Părinții lui Dani Oțil și-au crescut copiii în așa fel încât să nu apeleze la orice formă de împrumut. Nici până în prezent nu sunt de acord să primească bani de la ei, dar frații le trimit. Norocul lor este că cei doi nu știu să citească extrasul bancar și nu îi bănuiesc de nimic.
„Dacă ar fi să mă iau după tata, care stă în același apartament din 1984, la parter, mic, urât… abia acum și-a pus centrală. Nu a luat credit niciodată, nu a luat împrumut de la vreo rudă, prieten, ceea ce se și vede că nu a evoluat cu nimic financiar.
Nu acceptă niciun fel de ajutor din partea mea și a lui frati-miu. Le dăm bani, dar nu știu de unde sunt, pentru că nu știu să citească extrasul. E foarte greu cu ai mei. Dacă ar fi după tata, nu aș mai lua niciodată credit”, a spus Dani Oțil în cadrul podcastul lui Radu Țibulcă.
Sursa foto: Instagram